Recenzie „După ce ne-am întâlnit” de Anna Todd #After 1

Tessa Young e o fată cuminte, silitoare și ordonată. După ce intră la universitate și îl cunoaște pe Hardin, viața ei se schimbă radical. Cu părul lui răvășit, accentul britanic, tatuajele și piercingurile, Hardin e complet diferit de băieții pe care i-a întalnit până acum. E arogant și crud – ar avea toate motivele să-l urască. Dar felul în care o sarută trezește în ea o pasiune cum n-a mai simțit.

Deși o respinge, spunând că nu-i este el alesul, Tessa e hotărâtă să insiste și să-l găsească pe adevaratul Hardin, care a ridicat între el și lume un zid de trădări și minciuni. Tessa are deja iubitul perfect. Atunci de ce se luptă să treacă peste propria mândrie rănita și peste prejudecățile lui Hardin vizavi de fetele dragute ca ea?

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Produs publicat în 2015 de editura Trei
Data apariției: Martie 2015
Format: 130×200
Tip coperta: Broșată
Numar pagini: 640

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Seria After de Anna Todd. Aproape toată lumea a auzit de ea și mulți au și citit-o. Deși seria s-a bucurat (și încă se bucură) de un succes incredibil, încă sunt multe persoane care au o părere proastă despre ea.

În opinia mea, carte e destul de ușor de înțeles. Se citește ușor și repede. Personajul principal este Tessa (Theressa pe numele ei), o fată blondă și drăguță, cu o iubit stabil, o viață liniștită și viitorul planificat din toate punctele de vedere, ce tocmai a intrat la universitatea mult dorită. Lumea ei e dată peste cap cand îl întâlnește pe Hardin (în varianta originală, cea de pe Wattpad, el este de fapt Harry Styles din One Direction).

Ideea cărții e clișeică, fata bună și băiatul rău se urăsc, nu se suportă la început, iar până la sfâșitul acestui…basm, trăiesc unul pentru celălalt. Deși foarte des întâlnită, ideea este destul de bine pusă în valoare în cazul de față. Cartea te prinde încetul cu încetul și nu o mai poți lăsa din mână.

Personajele sunt binișor structurate, cu părți pozitive și negative. Ce mi s-a părut puțin enervant, să zic așa, a fost faptul că o parte din personaje nu au fost făcute, create de la 0. Chiar dacă caracterul lor este, parcă nu-i același lucru. Dacă tu știi ca e vorba despre Harry, nu poți face un Hardin pur și simplu din el, la fel cum din măr nu poți face pară. (Sper că înțelegeți la ce mă refer)

Vorbind despre relația Tessei cu Hardin, nu pot zice că este una toxică, așa cum am auzit de foarte multe ori. Iubirea lor e pur și simplu…imperfectă, plină de minciuni și gelozie, dar și de multă pasiune. Multă. Pe cât de reală e relația lor, pe atât de ireală mi se pare. Dacă vrei să citești cartea și ai sub 16 ani, nu prea ți-o recomand, sinceră să fiu. Sunt multe scene, mai mult sau mai puțin explicte și nu cred că sunt bune pentru cineva sub această vârstă. În plus, lucrurile sunt diferite și se percep diferit.

Sunt de părere că, cu toate cele bune și cu toate cele rele, cartea merită citită. Merită o șansă, așa cum merită fiecare carte și văd asta ca un mod de a face unele alegeri în viață, precum și să alegi bine oamenii din jurul tău.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

De curând m-am gândit să pun și câteva citate sau faze care m-au emoționat sau mi s-au părut comice și aici sunt câteva:

Habar nu am ce fac aici, dar nu mă pot opri. Buzele mele ating buzele lui Hardin și simt cum el inspiră adânc. Gura lui Hardin are exact gustul pe care mi-l imaginam. Pot simți aroma subtilă de mentă în momentul în care își întredeschide buzele și mă sărută. Mă sărută de-adevăratelea.

Doar pentru că el nu te iubește în felul în care vrei nu înseamnă că nu te iubește cu tot ce are.

Reclame

Recenzie „Orașul oaselor” de Cassandra Clare

În timp ce se îndreaptă spre clubul Pandemonium din New York, Clary Fray nu bănuiește că va fi martoră la o crimă. Și mai ales la o crimă comisă de trei adolescenți care au pe brațe tatuaje bizare și mânuiesc arme neobișnuite.

Aceasta este prima dată când Clary întâlnește vânătorii de umbre, razboinici porniți să ucidă demonii de pe Pământ și să mențină controlul asupra vampirilor și vârcolacilor. Cu această ocazie, îl cunoaște pe Jace, un tip superb, cu plete aurii. Clary este atrasă în lumea lui după ce mama ei dispare în chip misterios și ea însăși este atacată de un demon.

Produs publicat in 2014 de Leda
Data apariției: Martie 2014
Format: 150×230
Tip coperta: Cartonată
Număr pagini: 480

„Orașul oaselor” de Cassandra Clare este o carte bună, ce se citește ușor. În prim-plan o avem pe Clary, o fată obișnuită în care multe persoane se pot regăsi.

Mi-a plăcut modul în care personajele au fost conturate, modul în care acțiunea a fost construită și faptul că te duce într-o lume nemaiîntâlnită, în care vânătorii de umbre se luptă cu demoni. Persectiva e una obiectivă, la persoana a 3-a, lucru care deși m-a deranjat puțin la început, m-a făcut să înteleg acțiunea cărții în alt mod, fără să fiu influențată de personajul principal.

Modurile de expunere sunt bine îmbinate, ceea ce m-a surprins într-un mod plăcut (în general cărțile care au multă descriere mă plictisesc cu prea multe detalii, unele fiind neimportante și complet pe lângă subiect) și pot zice că acțiunea este gândită în așa fel încât să nu ai timp să te plictisești.

Au fost multe momente în care am râs, plâns și în care am stat cu sufletul la gură(deși asta e putin spus). Sincer, nu pot zice că e un personaj care m-a impresionat în mod special sau că mi-a schimbat percepția asupra vieții, dar în multe dintre ele m-am regăsit câte un pic și cred că și voi o veți face, dacă aveți de gand să citiți cartea. Finalul cărții a fost unul în regulă, deși era de așteptat(cel puțin din partea mea).

Ideea cărții mi s-a părut destul de interesantă, captivându-mă din primele pagini, Cassandra îmbinând lumea pe care o știm cu o lume plină de bătălii și mistere.

Voi încheia acestă recenzie cu un citat al Cassandrei multumită căreia i-am dat o șansă acestei autoare~